Cateva favorite din ultima perioada

iunie 21, 2016


Machiajul meu din ultima perioadă a fost destul de basic, mai ales că am trecut prin sesiunea de examene și nu mi-a stat capul la machiaje elaborate, dar și pentru că nu îmi place să îmi încarc tenul mai mult decât este nevoie pentru un look îngrijit, iar temperaturile ridicate nu fac casă bună cu prea multe produse aplicate pe tenul meu mixt.

În mare parte, am folosit și preferat în fiecare dimineață (mai puțin rujul, pe care îl schimb destul de des) produsele din imagine, formație de care sunt foarte încântată.

Cred că știți cât de panicată am fost când mi s-a terminat kit-ul de sprâncene de la Essence (review), și ce maraton am făcut prin oraș pentru a-l găsi (mai multe aici), căci aveam nevoie urgentă de el. Îl folosesc în toate machiajele, fără excepție, și m-am bucurat foarte tare când l-am găsit la 14 lei în Kendra. Fără el, parcă sprâncenele mele nu au personalitate și machiajul nu este complet.

Înainte de a-mi aplica fondul de ten, am folosit destul de des în ultima perioadă baza de machiaj cu textură de spumă de la Biotissima, care îmi lasă tenul foarte catifelat și cu un ușor efect siliconat. Fondul de ten Rimmel Lasting Finish 25h se aplică foarte frumos și uniform peste baza Biotissima, iar ce mă încântă cel mai tare la el este puterea foarte bună de acoperire pentru monstruleții mei de pe față. După ce mi-am aplicat fondul de ten și mi-am pudrat tenul în zonele predispuse la sebum în exces, îmi dau puțină culoare în obraji cu blush-ul de la Max Factor Creme Puff - 25 Alluring Rose, care m-a obsedat în ultimele luni. Pur și simplu e exact genul de blush pe care îl caut: nici prea pigmentat, dar nici aproape invizibil pe față. Îmi place că prin culoarea rozalie discretă, plăcută privirii, dă viață machiajului și creează un aspect de ten proaspăt, nu înflăcărat, iar pentru asta am abuzat de el la fiecare machiaj.

Unul dintre rujurile mele favorite a fost lip pen-ul de la Melkior în nuanța Bordo, care are o textură foarte cremoasă și ușor de aplicat. După finalizarea machiajului, folosesc spray-ul pentru fixare (setting mist) primit de la Melkior, care are un efect de reîmprospătare și îmbină foarte bine produsele unele cu altele, făcând să dispară aspectul pudrat lăsat de pudra matifiantă. Makeup setting mist de la Melkior face ca orice machiaj să arate mai bine, mai natural și să reziste mai bine pe față. Chiar m-a impresionat și urmează să vă povestesc în detaliu despre el într-o postare viitoare.

Care au fost produsele voastre favorite în ultimul timp?
Avem preferate comune?
Kisses!

0 comentarii